Verificat

Pensiunea Izvorul Bucuriei

  • Pensiune în Gura Siriului
  • 4.2
    (56)
Pensiunea Izvorul Bucuriei
Recenzii
4,2 din 5
(56 de recenzii)
4.2
5
4
3
2
1
E Starling
acum o lună
Weekend.ul petrecut la Pensiunea Izvorul Bucuriei pe malul Siriului a fost o poezie frumoasa, unica de care poate doar in Romania mai poti avea parte. Prin intermediul si cumintenia acestor oameni ai locului am avut acces la cel mai intim nivel al legaturii cu Natura. Izvorul Bucuriei isi merita numele. Nu este un loc pentru mofturi, dar este un loc sacru in care redescoperi ce inseamna buna gazduire, omenia, spiritul Naturii in toata maretia lui. Va multumim pentru gazduire si timpul petrecut in casa dumneavoastra. Vom reveni cu drag.
Silviu Munteanu
acum 3 luni
Am petrecut câteva zile superbe la Izvorul Bucuriei, am campat, locul este fix lângă lac, curtea este imprejmuită, există dușuri, vetre și grătar în zona corturilor, există câteva animale de curte (care fac bucuria copiilor). Gazdele sunt foarte primitoare, mâncarea delicioasă și prețurile rezonabile. Tot grupul (două familii cu copii) a fost încântat de ce are de oferit gazda dar și zona. Există și variante de sporturi pe apa contracost, noi am ales o simpla plimbare pe lac care a fost suficient de spectaculoasă încât să merite banii. Mulțumim gazdelor și sper să ne revedem.
Draghici Narcis
acum 4 luni
Din păcate trebuie să las acest review în urma interacțiunilor pe care le-am avut în acest weekend cu “patronul”. Mi-ar fi plăcut să ne putem înțelege asupra șederii la peluză pentru 3 ore, însă ne-a întâmpinat cu o atitudine negativă și arogantă, împreună cu suma de 1000 de lei. Repet, 1000 de lei să stăm 3 ore pe iarbă și pe lac. Ulterior ne-am oprit să bem o cafea la terasa lor și să luăm ceva de mâncare, loviți iar de aroganță și de “noi nu suntem restaurant”. Am putut servi o cafea, însă la mâncare ne-am răzgândit. Noi lucrăm cu oameni și pentru oameni. Nu vrem să susținem financiar patroni lipsiți de respect, care cer 35 de lei pe o ciorbă și care ți-ar lua bani și că ai intrat cu mașina pe un drum forestier care nici nu este proprietatea lor. Înțeleg parțial frustrările, dar din păcate atitudinea nu este potrivită pentru Horeca, poate vă reorientați la alte activități unde nu este nevoie să interacționați cu oameni și să întreprindeți servicii pentru ei.
Nina Ciudatu
acum 3 luni
Noi tocmai ne am întors la Constanța din concediu de la pensiunea Izvorul Bucuriei . Peisaj de poveste,liniște,aer curat,gazdele amabile,mâncarea tradițională foarte bună si suficienta,am fost mulțumiți! Ne au plăcut animalele de pe proprietate în special cainii care ne au însoțit la plimbare prin pădure oferindu-ne un sentiment de siguranță. Vom reveni cu drag!
Ronela
acum 5 luni
O locație foarte frumoasă, decorată rustic, foarte pe gustul meu! Felicitări gazdelor pentru dorința de a aduce în prezent valori ale trecutului! De asemenea, este demnă de menționat amabilitatea lor care ne-a făcut să ne simțim că acasă! Iar despre mâncarea servită, numai cuvinte de apreciere! Foarte gustoasă! Vom reveni cu plăcere când vom avea ocazia!🤗
Andrei Zaman
acum 5 luni
Am ales această pensiune datorită amplasamentului deosebit – priveliștea către lac este cu adevărat superbă și oferă un cadru relaxant. Din păcate, experiența per total a fost dezamăgitoare. Camerele sunt foarte slab antifonate – se aude absolut tot ce se întâmplă în camerele vecine, ceea ce afectează serios confortul și intimitatea. Băile sunt foarte mici, iar accesul la apă caldă a fost problematic pe parcursul sejurului – uneori lipsea complet sau venea cu întârziere. De asemenea, atitudinea personalului a lăsat mult de dorit: distantă, lipsită de amabilitate și deloc orientată spre nevoile clienților. Locul are potențial, dar este clar că este nevoie de mai multă atenție la detalii și la relația cu oaspeții pentru a oferi o experiență plăcută.
Adina Nica
acum 4 luni
Inainte de toate, niste oameni extraordinari. Am ajuns acolo epuizata dupa o tura cu caiacul, si m-au ajutat neconditionat, desi nu mai serveau de mancare mi-au gasit ceva in bucataria lor si m-au ajutat sa ma pun pe picioare.
Simona Martin
acum 4 luni
Raport calitate/ preț - nejustificat! Totul are nevoie de o reîmprospătare! De la locație în sine, la camere, la prosoape, la mâncare! Personalul a fost foarte amabil, încercând parcă să compenseze! Păcat! Zona foarte frumoasă!
Marian Matei
acum 4 luni
Am fost acum trei săptămâni , o locație foarte frumoasă , gazde primitoare , foarte atente. Un peisaj de poveste . Mulțumim pentru găzduire , sperăm să revenim cât mai curând .
Silviu Goicea
acum 5 luni
Camerele nu sunt izolate, daca vorbesti la telefon la etajul 3 esti auzit de la parter, sunt probleme cu dusurile, curgea apa prin tavanul camerei de la etajul 2 cand cel de la etajul 3 facea dus, mancarea este traditionala dar nu a fost foarte buna, gazda cam ciudata.
Loading…
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru a oferi servicii. Dacă folosești acest site, ești de acord cu utilizarea cookie-urilor.