Există câteva diferențe importante între puntea dentară și implantul dentar ca soluții pentru înlocuirea unui singur dinte lipsă
ℹ Implantul dentar implică o intervenție chirurgicală în care un șurub de titan este inserat în osul maxilar sau mandibular pentru a înlocui rădăcina dintelui lipsă. Aceasta necesită timp de vindecare pentru os și integrarea implantului în structura osoasă, însă nu afectează în niciun fel dinții învecinați
ℹ Pe de altă parte, puntea dentară este o soluție mai puțin invazivă, în care dinții vecini sunt pregătiți și acoperiți cu coroane dentare, iar dinte artificial (puntea) este atașat de coroanele acestora. Procedura pentru puntea dentară nu implică intervenție chirurgicală și timp de vindecare suplimentar, însă este necesar ca dinții vecini să fie tratați și acoperiți, indiferent că aceștia sunt sănătoși sau prezintă semne de îmbolnăvire
🏨 Clinica stomatologică Denti Service pune la dispoziţie o gamă largă de servicii de STOMATOLOGIE, la standarde internaționale!
🧑⚕ Formată dintr-o echipă de specialişti, dotată cu aparatură modernă, situată într-o zonă accesibilă, clinica se ridică la nivelul aşteptărilor pacienților noștri, atât din țară, cât și din străinătate.
#dentiservice #dentiserviceclinic #dentistry #stomatologiebacau